Nu știu alții cum sunt, dar mie mi se pare că în Cluj e ceva aparte în aer. Poate-i mirosul cafelei de pe Napoca, poate-i zumzetul studențesc de pe Eroilor sau poate-i tăcerea aceea grea, de palat vechi, care vine de la Palatul Bánffy, cuminte așezat în inima orașului.
E un loc pe lângă care poți trece ușor fără să-l vezi, dacă ai o zi grăbită. Dar dacă ai inima deschisă și puțină curiozitate, Palatul Banffy te oprește. Și dacă ai și timp să intri… ei bine, s-ar putea să nu mai ieși la fel.
Despre Palatul Bánffy si Familia Bánffy
Palatul Bánffy n-a fost întotdeauna muzeu. A fost reședința unei familii nobile transilvănene – Bánffy – care n-a trecut prin istorie cu pași timizi.
Construit între 1774 și 1785, după planurile arhitectului german Johann Eberhard Blaumann, palatul a fost ridicat pentru guvernatorul Transilvaniei, György Bánffy. A fost om de cultură, cu viziune, care a visat o reședință barocă demnă de marile orașe europene. Și i-a ieșit.
Practic, el a comandat palatul și l-a transformat într-o bijuterie barocă – un fel de Versailles local. A fost un statement de putere, gust și poziție socială.
Clădirea e considerată cea mai reprezentativă construcție în stil baroc din Cluj. Fațada principală e decorată cu statui mitologice – Marte, Hercule, Minerva și Apollo – pentru că dacă tot îți faci un palat, măcar să pui pe el niște zeități. Dar dincolo de ornamente, acest loc a fost mereu un spațiu al ideilor, al culturii și – da – al vanităților vremii.
100 de ani mai târziu (în 1873) s-a născut Miklós Bánffy descendent al aceleiași familii nobiliare – Bánffy din Losoncz – și a fost unul dintre cei mai cunoscuți membri ai acestei dinastii.
Miklós Bánffy nu s-a mulțumit să trăiască pe averea moștenită. Avea un fel de neliniște creativă și o viziune care mergea mai departe decât interesele de familie.
A fost ministru de externe al Ungariei într-o perioadă extrem de tulbure (1921–1922), dar poate mai important pentru Cluj și pentru noi, azi, este faptul că a fost un mare promotor al culturii și artei. A condus Opera Maghiară din Cluj, a susținut artiști locali și a înțeles valoarea patrimoniului.
Pe lângă asta, a fost și scriitor – trilogia lui, Transylvanian Trilogy, e considerată una dintre cele mai importante opere maghiare ale secolului XX. A scris despre decăderea nobilimii transilvănene, dar cu o sinceritate și o luciditate rară.
Deși a fost parte din elita vremii, Miklós Bánffy a fost profund îndrăgostit de ideea de unitate culturală. A crezut că maghiarii, românii, sașii și toți ceilalți care trăiau în Ardeal pot coexista prin cultură. Prin muzică, teatru, arhitectură. Adică prin frumos.
Palatul care îi poartă numele nu e doar „un alt palat baroc frumos din Cluj”. E o parte din povestea unei lumi în care se încerca construcția unui viitor comun prin artă.
Un muzeu care nu e doar despre tablouri
După ce familia Bánffy și-a încheiat domnia socială, palatul a trecut prin mai multe transformări. A fost cazarmă, sediu administrativ, și – în cele din urmă – în 1951, s-a deschis oficial ca Muzeu de Artă.
Și aici începe o altă poveste.
La Muzeul de Artă găsești lucrări semnate de Theodor Pallady, Nicolae Grigorescu, Ștefan Luchian, Tonitza, dar și artă europeană – o galerie întreagă cu pictură italiană, flamandă, germană și austriacă.
Pentru că Muzeul de Artă din Cluj nu e doar o colecție de rame cu ulei pe pânză. E un spațiu care îți arată ce înseamnă să vezi lumea altfel. Cum percepea lumina un pictor în 1800. Cum spunea o poveste fără cuvinte. Cum înțelegi tăcerea dintr-un portret, sau neliniștea dintr-un peisaj de iarnă.
Asta e, de fapt, puterea artei. Și puterea unui muzeu care are curajul să fie viu. Aici au loc expoziții temporare, evenimente culturale, chiar și seri de poezie sau performance art. E un spațiu care nu se mulțumește să fie vizitat – vrea să fie trăit.
De ce merită să vizitezi Muzeul de Artă din Cluj Napoca
Nu pentru că e în top 10 muzee. Nici pentru că e baroc și arată bine în poze.
Ci pentru că ai nevoie, din când în când, să ieși din viteză. Pentru că e un loc unde nu ți se cere nimic, doar să fii acolo. Să privești. Să simți. Să-ți amintești că frumosul vindecă.
Și mai ales pentru că avem nevoie de muzee ca ăsta. Locuri unde trecutul și prezentul nu se ceartă, ci stau la aceeași masă și vorbesc frumos.
Și dacă ajungi…
…oprește-te o clipă în curtea interioară. Trage aer în piept. Uită-te la fațadă. Imaginează-ți cum era Clujul pe vremea contelui Bánffy. Apoi intră. Și lasă-te purtat.
Și la final, dacă te întrebi ce suvenir ai putea lua de-acolo – poate n-o fi un magnet sau un breloc, dar ia-ți o emoție. Sau o întrebare. Sau o liniște care se așază în tine și-ți face ziua mai bună.
Ai fost la Palatul Bánffy? Ți-ai pus vreodată întrebarea: Ce-ți spune arta atunci când o lași să tacă?
Dacă ți-a plăcut ce ți-am povestit despre Palatul Banffy, actual Muzeul de Artă din Cluj Napoca, trimite-l unui prieten.
Sau mai bine: planifică o vizită la Muzeul de Artă din Cluj. Acolo, în tăcerea dintre tablouri, s-ar putea să te aștepte ceva ce nu știai că ai nevoie să simți.
🎨 Vrei să iei acasă o bucată de artă, nu doar o poză?
Descoperă suvenirurile create special pentru Muzeul de Artă din Cluj – inspirate din poveștile palatului Bánffy și gândite pentru turiști cu gust.
